Suntem superficiali?
Din păcate, în zilele noastre superficialitatea este în prim plan şi aspectul exterior contează, se pare, foarte mult în viaţa noastră de zi cu zi, poate mai mult decât ar trebui. Pentru că mă intriga foarte tare acest subiect mi-am propus să încerc a dezvolta un pic această temă, chiar dacă nu va fi nici pe departe cu un final, cel puţin nu acum. Este un subiect pe care se poate discuta şi se poate dezvolta foarte mult iar părerile celor chestionaţi sunt pe cât de sincere pe atât de interesante, fiecare având un alt punct de vedere, fără a fi însă complet diferite. Se spune că frumuseţea vine din interior. Trecând peste banalul şi convenţionalitatea unei astfel de afirmaţii, lucrul acesta însemna până nu demult un suflet frumos, o minte sclipitoare, o conversaţie zglobie, şarm, umor fin. Astăzi să însemne oare zero carbohidraţi??? Ceea ce pot să vă spun este că oamenii care sunt frumoşi pe dinăuntru apreciază acest lucru la ceilalţi. De asemenea părerea generală este că dacă ai un suflet curat şi frumos, asta însemnând automat că eşti fericit şi multumit de tine, împăcat cu tine şi cu ceea ce ai, asta se vede şi în exterior, mulţumirea şi fericirea îţi radiază prin toţi porii. Ideea cum că frumuseţea vine din interior este de asemenea împărtăşită şi de o parte dintre amicii mei bărbaţi cu care am stat de vorbă. Cineva care are chiar o agenţie de fotomodele (un bărbat care se învârte doar între fete cu dimensiuni 90-60-90) mi-a împărtăşit părerea lui spunându-mi că ideal ar fi să găseşti oameni care să fie atât cu un fizic plăcut cât şi cu un suflet frumos, însă dacă ar fi să aleagă între o femeie frumoasă care nu spune multe ca şi om, ca şi caracter şi o femeie obişnuită, nu neapărat banală ca şi aspect fizic, dar cu un suflet bun, curat ar alege fără dar şi poate a doua variantă. Un aspect fizic frumos îl poţi obţine relativ uşor în ziua de astăzi când ai la îndemână atâtea mijloace la care poţi apela pentru asta, însă un suflet frumos ori îl ai ori nu îl ai, la partea asta nu prea poţi lucra decât într-o foarte mică măsură şi cu foarte mult efort. Frumuseţea este trecătoare, la final ceea ce rămâne şi de fapt contează cel mai mult este sufletul. Cine se simte cu adevărat frumos? Omul se vede în primul rând bun şi nu frumos (evident, nu toţi!)
Este interesant că oamenii când sunt întrebaţi dacă se văd frumoşi, cei mai mulţi răspund nu. Şi asta pentru că cei mai mulţi se găndesc pe moment doar la aspectul fizic.
De ce nu te poţi gândi când ţi se pune o astfel de întrebare la ce este în interior, dacă ai un suflet frumos? Ne gândim întotdeauna la cum arătăm şi rareori la cum suntem ca şi oameni. Este foarte adevărat că dacă nu ai un aspect fizic cât de cât plăcut vei avea foarte puţine şanse să arăţi cuiva ce alte calităţi mai ai pentru că nu ţi se dă şansa de a ajunge în acel punct. Oamenii în general vor să cunoască pe cineva mai bine doar dacă acel cineva este pe placul lor de la prima vedere, asta înseamnă automat că prima impresie contează cel mai mult iar această primă impresie ţine 90% de aspectul exterior. Şi totuşi aspectul fizic ţine foarte mult de noi, este cel mai uşor să lucrezi la partea asta, mai ales în ziua de azi, nici măcar nu-ţi trebuie foarte mulţi bani sau foarte mult timp. Este destul de uşor să ajungi acolo unde îţi doreşti privind fizicul nostru. Este mai simplu decât să ne găsim jumătatea (relaţie care implică dragoste din ambele părţi), să ne facem o carieră în domeniul care ni-l dorim, să ne facem prieteni, să socializăm, să obţinem apreciere şi respect din partea celorlalţi… De ce oare ne dorim aproape întotdeauna să fim altfel decât suntem? Cred că dacă chiar ne-am dori asta cu adevărat am putea fi altfel. Ce ne-ar putea opri să nu fim aşa cum ne dorim? Indiferent că ne gândim acum la aspectul fizic sau la noi ca oameni, cu bune şi cu rele, cred că în viaţă dacă vrei ceva cu adevarat poţi să obţii acel lucru. Imi spunea cineva drag mie, o prietena buna de-a mea… “dacă vezi un lucru cu mintea, îl vei putea ţine şi în mână”. Cât adevăr şi cât de inconştienţi suntem de lucrul ăsta.